sâmbătă, 3 octombrie 2009

Ion Marin este noul antrenor al lui Dinamo

Antrenorul italian Dario Bonetti a fost demis de la conducerea tehnică a formaţiei Dinamo după trei luni de la preluarea acestei funcţii.
Bonetti a fost numit pe data de 23 iunie, după ce Dinamo a încheiat campionatul 2008/2009 pe locul trei, ratând cucerirea titlului în ultimele trei etape.
Italianul l-a înlocuit atunci pe Mircea Rednic, tehnician care şi-a reziliat contractul cu clubul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Sub conducerea lui Bonetti, Dinamo s-a calificat în grupele Ligii Europa, eliminând dramatic formaţia Slovan Liberec, la loviturile de pedeapsă, după 0-3 acasă şi 3-0 în deplasare. Apoi, în Grupa F a Ligii Europa, Dinamo a înregistrat o victorie, în deplasare, cu Sturm Graz, scor 1-0, şi o înfrângere, scor 0-1, acasă, cu Panathinaikos Atena.
În campionat, echipa condusă de fostul jucător al echipelor Milan şi Juventus a învins rivala Steaua, scor 1-0, în Ghencea, şi pe ultimele două campioane, CFR Cluj (1-0) şi Unirea Urziceni (2-1), ambele în Ştefan cel Mare, dar a pierdut meciuri cu formaţii mai slab cotate, cum ar fi Internaţional Piteşti (0-1), Oţelul Galaţi (0-1), ambele pe teren propriu, şi cu Gaz Metan Mediaş (0-1), în deplasare.
După opt etape, Dinamo ocupă locul 7 cu 13 puncte, având cu trei puncte mai puţin decât liderul Unirea Urziceni.
Echipa Dinamo va întâlni, duminică, de la ora 20.00, pe teren propriu, formaţia Pandurii Târgu Jiu, în cadrul etapei a IX-a a Ligii I. Pe banca tehnică a formaţiei bucureştene va sta tehnicianul Ion Marin.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP