luni, 28 septembrie 2009

Rachetele lansate de Iran ar putea atinge Bucureştiul


Rachetele Shahab-3 lansate luni de Iran, cu o rază de acţiune maximă estimată la 2.000 de kilometri şi instalate pe lansatoare mobile, ar putea atinge Bucureştiul, informează blogul publicaţiei Liberation.

În Europa, o rachetă de tipul Shahab-3, lansată din nord-vestul Iranului, poate atinge partea orientală a Balcanilor, ce conţine ţări membre ale Uniunii Europene şi/sau ale NATO, aliate ale Franţei.

Astfel, ar putea fi atinse capitale printre care Bucureştiul, Sofia, Atena, Istanbul. Mai la nord, Kievul este ameninţat, ca şi Moscova, la limita razei de acţiune a rachetei.

În Orientul Mijlociu, ar putea fi atinse state arabe, în special capitala egipteană Cairo, Israel, Turcia şi toată peninsula arabică.

O rachetă Shabab trasă din extremitatea sudică a Iranului ar putea atinge statul african Djibouti, precum şi toate fostele republici sovietice din în Asia Centrală, Afganistanul şi extremitatea de vest a Chinei.

În Asia de Sud, sunt ameninţate Pakistanul şi nord-vestul Indiei, inclusiv oraşele New-Delhi şi Bombay.




0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP